Știrile zilei

VIDEO: Două pavilioane pline cu stupi, înghițite de ape!

Necaz mare, pentru doi apicultori din comuna Mânzălești. O viitură produsă în această după-amiază pe râul Slănic a luat două pavilioane încărcate cu stupi. Pagubele depășesc un miliard de lei vechi.

Pavilioanele cu albine erau situate la Sârbești, în apropierea albiei râului. Pe filmare se aud câțiva localnici care asistă neputincioși la dezlănțuirea naturii, privind cum apa dislocă cele două pavilioane pline cu stupi și le poartă la vale.

Cu sufletul la gură stau acum oamenii de pe întreaga vale a Slănicului. Oamenii se tem ca apa să nu ia punțile și podețele care asigură legătura cu satele izolate.

În tot acest timp, zeci de angajați din subordinea Ministerului Afacerilor Interne acționează pentru scoatere apei din gospodării și degajarea drumurilor.

Vă vom ține la curent cu evoluția vremii și a situației din teren.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!