Știrile zilei

În localurile din Buzău încă se fumează | Poliția Locală a împărțit sancțiuni

Legea anti-fumat nu este respectată în toate restaurantele din Buzău. O dovedesc rezultatele unui control efectuat recent de Poliția Locală Buzău, care a descoperit nereguli la 6 din 12 unități verificate.

Conform legii, prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Cu aceasta ocazie, au fost verificate un număr de 12 societăți de alimentatie publică de tip restaurant sau bar, din care 6 societati si un număr de 14 persoane au fost sanctionate contraventional cu avertisment scris in conformitate cu prevederile Legii nr. 349/2002.

Pentru incalcarea prevederilor legale, cuantumul amenzilor pentru persoane fizice este cuprins intre 100 lei si 500 lei iar pentru persoane juridice se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere iar săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

  1. si foarte bine fac…o lege de rahat ….sunt si alte tari unde fumatul este interzis in locurile publice , dar autoritatile inchid ochii si lasa oamenii sa-si faca treaba ..ca la noi la nimeni ….lege de tot rahatul …la o cafea merge si o tigara …in restaurante sa mai zicem ca e ok legea dar in cafenele , baruri legea asta chiar nu-si are locul

  2. Foarte bine ca.i amendeaza. Am vazut si fumatori in cafenele si nu fumau. Asta inseamna educatie si totodata respect pentru cei din jur. La randul meu îi respect.

Dă-i un răspuns lui San Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button