Știrile zilei

VIDEO: Infractorii care au terorizat Buzăul / Cele două nume la auzul cărora tremură toată lumea

Aproape săptămânal, un buzoian cade victimă hoților care s-au specializat în furturi din mașini, din buzunare și din incinta spațiilor comerciale. Pentru că sunt minori, Poliția îi duce la secție pentru declarații și le dă drumul.
În Buzău, Hassan și Durac sunt două nume la auzul cărora tremură toată lumea. Pe lângă faptele săvârșite cu violență,– vezi omorul din Furt magazinstrada Triumfului –, minorii din cele două familii au devenit experți în furturi, poliția buzoiană abia mai făcând față nenumăratelor reclamații. Că e vorba despre buzunare, torpedouri sau case de marcat, nimic nu le rezistă micilor infractori pe care legea îi protejează mai ceva ca pe niște nou-născuți.
Recent, patronul unui depozit de construcții a devenit mai sărac cu 4000 de lei, după ce a primit vizita unui puști din clanul Durac. Pe imagini se poate observa nonșalanța cu care hoțul intră în magazinul din zona CFR, deschide sertarul și înșfacă un teanc de bani, după care se face nevăzut.
Polițiștilor nu le-a luat mult să afle cine este infractorul, la acest capitol oamenii legii dând dovadă de o operativitate crescută. În schimb, când vine vorba de pedepsirea vinovatului, poliția ridică din umeri și îi dă drumul să fure din nou, deoarece legea nu îi permite să ia nicio măsură asupra lui.
Cazul intens mediatizat de la magazinul Jade nu este nici primul și nici ultimul de pe lista micilor infractori din Buzău. De altfel, ei sunt liberi să fure cât vor și, în momentul în care citiți această știre, deja își aleg următoarea țință.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Din pacate legea este mai mult decat blanda pt acesti mici infractori astazi,mari delincventi peste cativa ani.Legea nu este doar blanda,este chiar oarba,pt ca neexistand nici o pedeaspsa pt ei acum ii va transforma in cetateni f periculosi,unii din ei ajungand crimanali.El este produsul parintilor,dar parintii acestui copil sunt inchisi in Danemarca pt diferite infractiuni,deci ramane produsul societatii,a legilor stupide din tara noastra.Trebuie dus la reeducare,trebuie invatat notiuni de civica,doar ca nu exista fonduri pt asa ceva…..am privit ieri inmarmurita la cat de mult si bine ne mintea la sediul politiei si la cat de tupeist este(are la activ peste 20 de furturi).Singura lui explicatie a fost si citez :”doamna eu am sangele spurcat,de cate ori zic sa ma las de furat,doamna,nu pot,asa mi-e rasa!”……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button