Știrile zilei

VIDEO: La un pas de îngheț! | Două mașini au rămas blocate în nămeți

Două familii din localitatea buzoiană Plaiul Nucului și-au petrecut noaptea trecută în mașină, la minus 20 de grade, după ce s-au încumetat să pornească pe un drum înzăpezit și au rămas blocate în nămeți. Autoturismele lor au fost scoase abia azi-dimineață.

Coșmarul celor două familii a început aseară, atunci când au decis să se întoarcă acasă dinspre Gura Teghii folosind DJ 203K, un drum pietruit ce traversează munții și ajunge la Plaiul Nucului. Deși porțiunea devine impracticabilă la prima ninsoare, oamenii și-au făcut curaj și au pornit la drum. Cu doar câțiva kilometri înainte de a ajunge la destinație, mașinile lor s-au împotmolit.

„Nu puteam porni pe jos spre casă, fiindcă înghețam instantaneu. Am preferat să stăm în mașini și să plecăm dimineață. Și apoi, dacă le-am fi lăsat acolo, mașinile noastre ar mai fi fost scoase la primăvară.”, a declarat unul dintre șoferi.

Șoferul autoturismului Toyota a relatat întâmplarea prin care au trecut cele două familii nevoite să înnopteze în mașini, la minus 20 de grade. Totuși, mai spune bărbatul, oamenii nu au vrut să îi deranjeze pe cei de la ISU și au preferat să aștepte ivirea zorilor. Dimineață, un echipaj de la Drumuri Județene i-a găsit pe sinistrați și i-a ajutat să iasă, nu înainte de a-i informa că respectivul segment de drum este închis traficului pe perioada iernii.

Supărarea oamenilor se îndreaptă acum înspre administratorul drumului, pe care îl acuză că nu deszăpezește această porțiune de drum. Șoferii ar trebui să știe însă că drumul care șerpuiește printre munți este unul deosebit de periculos și trebuie evitat în condiții meteo precum cele de aseară.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!