Știrile zilei

VIDEO: Musafir nepoftit, la Carrefour Buzău!

Apariție surprinzătoare, astăzi, la raionul de carne dintr-un cunoscut hipermarket buzoian. Un musafir nepoftit a dat iama în caserolele de carne de pe rafturile frigorifice, spre amuzamentul clienților, care nu au deranjat festinul oaspetelui.

Vrăbiuța a dat câteva ture de magazin, după care, negăsind raftul cu pâine, s-a mulțumit și cu carne. Pasărea a ciugulit dintr-o caserolă cu fleică de porc, după care s-a mutat la alte sortimente de carne.

Amuzat de scenele ce se derulau în fața clienților, un tânăr din Buzău a scos telefonul mobil și a imortalizat momentul, în timp ce vrabia și-a continuat netulburată masa.

În cele din urmă, angajații au zărit musafirul nepoftit și l-au invitat afară. Clienții nu s-au arătat deranjați de incident:

„Ce poate să facă rău o vrabie? Păsările cerului sunt curate; probabil i-a fost și ei foame..”, a comentat o buzoiancă.

Vrăbiuțele sunt extrem de adaptabile, nu se tem de oameni, ba chiar prefera sa rămână în apropierea acestora. De aceea, speciei comune i se spune vrabia de casă, denumirea stiintifică fiind passer domesticus.

Iarna, vrăbiile nu migrează, dar se strâng în stoluri mai numeroase și preferă sa rămână mai mult timp în copaci. Sunt gălăgioase, dar cine poate spune ca nu-i place ciripitul optimist al vrăbiuțelor? 🙂

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button