Știrile zilei

VIDEO: Patinoarul mobil a sosit în Piața Daciei | Acces gratuit pe gheață pentru orice buzoian

Marți dimineață, firma din Bacău care se ocupă cu amenajarea și administrarea patinoarului mobil antamat de Primărie pentru acest sezon hibernal a sosit în Piața Daciei din Buzău. Muncitorii au început să asambleze patinoarul, urmând ca, pe 1 decembrie 2016, acesta să fie dat în folosință.

Patinoarul este produs și deținut de o firmă austriacă, însă este administrat de o societate din Bacău. El va avea aproximativ 550 de metri pătrați și va putea primi pe gheață aproape 200 de persoane într-o serie de 60 de minute. Primăria a ținut ca toți buzoienii – indiferent de vârstă – să aibă acces gratuit pe gheață, grupurile organizate de elevi urmând să primească, tot gratuit, și patinele.

Patinoarul va fi amplasat în zona tarabelor cu cărți, cealaltă jumătate a Pieței Dacia urmând să fie ocupată de târgul de Crăciun organizat în premieră de municipalitate. Buzoienii vor avea și posibilitatea de a-și cumpăra un ceai cald de la agenții comerciali special instalați în proximitatea patinoarului.

Patinoarul mobil este ceva mai mare decât cel standard prezent în mall-urile bucureștene. El va rămâne la Buzău până pe 1 februarie 2017 și, dacă va fi un succes, va reveni și în sezonul viitor.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: