Administrație

VIDEO: Petrache Mîrzea, omul care a schimbat fața comunei Cernătești

Pe dealurile scăldate în soare ale Văii Slănicului, la poalele semeților munți ai Buzăului, se află o așezare frumoasă, cu oameni harnici, credincioși și ospitalieri. La Cernătești, natura și civilizația umană s-au împletit organic, formând un tablou perfect. Cuvântul de ordine al ultimilor ani este dezvoltarea.

Cinci ani au trecut de când în cea mai înaltă funcţie din organigrama Primăriei Cernăteşti se află Petrache Mîrzea. Un om care s-a ridicat prin fapte la înălțimea poziției din Primărie, mereu dornic de mai mult și mai bine pentru comuna sa. În doar un mandat, Petrache Mîrzea a schimbat faţa comunei Cernăteşti printr-o serie de proiecte axate în mare pe reabilitarea infrastructurii, pe sprijinirea educației și a culturii, prin atragerea de fonduri europene și prin asigurarea unei conectivități constante cu municipiul Buzău

Cu fiecare investiție, comuna a căpătat o nouă față, împlinindu-și destinul european: Drumuri asfaltate, utilități în toate satele, școli moderne, sport și cultură, internet WI-FI, utilaje de ultimă generație, iar lista poate continua. Au fost modernizate drumurile locale, iar printr-un Master Plan al Companiei de Apă Buzăua a început extinderea reţelelor de canalizare în satele Zărneşti Slănic şi Fulga. Prin GAL „Valea Slănicului”, Serviciul ISU local a fost dotat cu un buldoexcavator, valoarea acestuia fiind de 6,09 miliarde de lei vechi, fonduri europene.

„Dealul cu Lilieci” este brandul Cernăteştiului în sezonul de înflorire. Zona a fost declarată rezervație naturală, iar oamenii vin aici cu drag și, mai ales, pe drumuri bune. Pentru a facilita accesul în toate zonele a comunei, primarul și echipa sa au aplicat numeroase proiecte guvernamentale. Așa au fost construite două poduri peste râul Slănic, ce fac astăzi legătura cu satele Căldăruşa şi Băeşti.

Viitorul sună bine la Cernătești. Primăria a întocmit documentația pentru înființarea sistemului de alimentare cu gaze a comunei, iar acum se așteaptă începerea lucrărilor din punctul Mărăcineni.

Pe masa edilului Mîrzea se mai află un proiect DALI, ce prevede modernizarea a 16 kilometri de drumuri comunale și sătești. Valoarea investiției depășește suma de 150.000 de lei.

Educația s-a bucurat și ea de o atenție deosebită din partea administrației din Cernătești. Comuna care l-a dat literaturii române pe marele Ion Băieșu sprijină educația și cultura, iar elevii au parte aici de un învățământ de calitate. În ultimii ani au fost reabilitate școala și grădinița, iar biblioteca a fost modernizată și dotată cu un nou fond de carte.

Printre reușitele administrației actuale se mai numără:

  • Înființarea și promovarea Ansamblului Folcloric „Flori de Liliac”;
  • Promovarea Rezervației Naturale „Dealul cu Lilieci”;
  • Asigurarea conectivității cu municipiul Buzău prin înființarea liniilor de transport 22 și Zona 11, operate de Trans Bus.

Cu un mare amator de fotbal în fruntea comunei, sportul nu avea cum să sufere. Primăria încurajează practicarea sportului de masă și sprijină mișcarea sportivă profesionistă, numai în ultimul mandat fiind amenajate două suprafețe de joc moderne în Cernătești, în timp ce stadionul din Aldeni a fost modernizat și adus la standarde actuale. De numele actualului primar se leagă, de asemenea, și înființarea Asociației Sportive „Știința Cernătești”.

Dezvoltarea comunei cu parfum de liliac trebuie să continue, motiv pentru care primarul Mîrzea și echipa sa din Primărie se vor prezenta din nou în fața cetățenilor, pentru un nou vot de încredere. În programul de guvernare locală propus de edil figurează:

  1. Modernizarea drumurilor locale;
  2. Extinderea canalizării și a rețelei de alimentare cu apă;
  3. Înființare trotuare pe DJ 203 K;
  4. Amenajarea de parcuri de agrement;
  5. Reabilitarea grădiniței Aldeni și altele

VIDEO, AICI.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!