Cultură

VIDEO: Primăria municipiului Buzău a primit o donație mai puțin obișnuită

Primăria municipiului Buzău este proaspătul „proprietar” al unui cântec drag locuitorilor județului nostru. Îndrăgitul interpret de muzică populară Benone Sinulescu a declarat astăzi, în cadrul conferinței de lansare a festivalului concurs care îi poartă numele, că va dona Primăriei Buzău melodia „Cât e Siriul de mare”, scrisă de maestru în urmă cu aproape 60 de ani.

Aflat zilele acestea la Buzău, pentru a primi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului și pentru a participa cel mai mare festival-concurs de muzică populară din țară, nea Beni a vorbit despre frumusețea plaiurilor natale și despre necesitatea păstrării tradiției prin muzică. De asemenea, maestrul Sinulescu s-a referit la o pagină mai puțin fericită a vieții sale, aceea în care s-a speculat că ar fi cerut municipalității drepturi de autor în schimbul folosirii melodiei „Cât e Buzăul mare”.

„S-a vorbit, în trecut despre acest neadevăr și consider că a fost o mare nedreptate. De aceea, am decis să donez Primăriei municipiului Buzău melodia <Cât e Siriul de mare>, o piesă pe care am compus-o în urmă cu aproape 60 de ani.”, a declarat nea Beni.

Citește și: VIDEO: Pregătiri în toi pe platou | Ce se întâmplă în weekend

Festivalul-concurs de muzică populară „Benone Sinulescu” se desfășoară în perioada 27-28 mai 2017, pe trei secțiuni:  solişti vocali Grupa 1 de vârstă (concurenții cu vârste până în 12 ani);  solişti vocali Grupa 2 de vârstă (concurenții  cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani);  solişti vocali Grupa 3 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 16  și 30 ani.

Recitalurile personalităţilor artistice de marcă, reprezentînd principalele zone folclorice din România și din diaspora, vor avea loc pe 27 și 28 mai, în Piața Daciei.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button