Știrile zilei

VIDEO: Spectacol impresionant în debutul BUZĂU FEST

Mii de buzoieni au participat, joi seară, la defilarea cu torţe a dacilor şi a romanilor din deschiderea celei de-a doua ediții a Buzău Fest, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Buzău pentru promovarea judeţului, a obiceiurilor şi tradiţiilor locale.

Peste o sută de soldaţi daci şi romani, gladiatori şi militari români din Primul Război Mondial, acompaniaţi de fanfara Garnizoanei Buzău, au defilat cu torţe în deschiderea celei de-a doua ediţii a Buzău Fest, sărbătoarea judeţului Buzău desfăşurată în perioada 1-2 iunie.

La ora 21.00, soldaţii au pornit din faţa Catedralei Arhiepiscopale şi au parcurs Bulevardul Unirii – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Parcul Crâng.

Pe traseu, luptătorii din antichitate au fost aplaudați și fotografiați de mulțimea venită special să vadă parada organizată pentru a doua oară la Buzău. Cei peste o sută de războinici vor putea fi văzuţi vineri și sâmbătă la Sărata Monteoru.

Alaiul s-a oprit la Obelisc, acolo unde soldaţii bulgari au oferit un spectacol pirotehnic.

La marşul care s-a încheiat după mai bine de o oră a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care s-a declarat plăcut surprins de faptul că buzoienii au ieşit în număr foarte mare din case pentru a asista la parada cu torţe.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!