Știrile zilei

VIDEO: Un Opel s-a făcut praf de un TIR pe Șoseaua Brăilei. Patru victime scoase dintre fiare

Grav accident de circulație, produs luni după-amiază, pe DN2B, aproape de „Avicola”. * Patru persoane au ajuns la spital cu leziuni după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un TIR. * Șoferul este în stare gravă. *Acc
Viteza și nerespectarea regulilor privind depășirea ar fi cauzele care au dus la producerea accidentului. Potrivit polițiștilor, șoferul autoturismului Opel, care circula dinspre Brăila înspre Buzău a efectuat o depășire fără să se asigure, intrând în coliziune cu un TIR care circula din sens opus.
Impactul a fost atât de puternic, încât partea din față a mașinii a fost complet distrusă, motorul fiind găsit la câțiva metri distanță de caroserie. Patru persoane au fost preluate de ambulanțe și duse la spital pentru îngrijiri. Se pare că șoferul este în stare gravă, fiind lovit la cap, în impact, de unul dintre stâlpii mașinii.
O a cincea persoană aflată în mașină a scăpat nevătămată, deși nu fără emoții. Ea nu a dorit să poevestească jurnaliștilor ce s-a întâmplat înainte de producerea impactului. Polițiștii au deschis dosar penal și continuă cercetările. În zonă, traficul s-a desfășurat cu dificultate, până la finalizarea cercetării la fața locului.

https://www.youtube.com/watch?v=vm0PI8Y5J2I&feature=youtu.be

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button