Știrile zilei

VIDEO: Vine primăvara. Municipalitatea a amenajat cortul în care vor fi vândute mărțișoarele

Primii clienți la mărțișoare și-au făcut deja apariția. * Cortul a fost amplasat tot în Piața Daciei, în fața hotelului Pietroasa, și va rămâne aici până pe 8 martie. * Prețurile variază între 1 leu și 20 de lei, în funcție de materialul din care este făcut mărțișorul. *
Data de 1 martie se apropie cu pași repezi și, odată cu ea, și tradiția Mărțișorului, atât de îndrăgită de români. Buzoienii care vor să Martisoareeecumpere mărțișoare și flori pentru femeile dragi  din viața lor au de ales dintr-o paletă largă de produse, care mai de care mai ingenioase și mai sofisticate.
Primăria a instalat cortul în Piața Daciei, iar comercianții au început deja să-și expună produsel și să vândă, urmând ca, în zilele următoare, toate standurile să fie umplute cu flori și  șnururi alb-roșii.
Prețurile sunt accesibile și se adresează tuturor buzunarelor. Un mărțișor pornește de la 1 leu și poate ajunge la câteva zeci de lei, în cazul celor handmade sau al celor suflate cu argint.
Vânzătorii de mărțișoare speră ca anul acesta să fie unul bun din punct de vedere al încasărilor, mai ales spre sfârșitul lunii februarie, când cei mai mulți dintre buzoieni aleg să cumpere simbolul primăverii pe ultima sută de metri.

https://youtu.be/fv5uLQ7V1ac

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button