Știrile zilei

Violențele continuă | Bărbat imobilizat și băgat în dubă, în fața sediului PNL!

Protest degenerat în conflict direct cu forțele de ordine, astă-seară, la Buzău. Mai mulți participanți la mitingul împotriva noilor restricții anunțate de PNL au fost legitimați de jandarmi, iar în cazul unora dintre ei s-a folosit forța.

Inițial, protestul tinerilor se anunța unul pașnic. Strânși în parcarea Kaufland Frăsinet, băieții nici n-au apucat să se organizeze bine, că au dat piept cu forțele M.A.I.(video), venite să descurajeze mișcarea de protest.

De fapt, evenimentul nu avea nici măcar autorizație și nimeni nu și-a asumat organizarea acestuia. Toți participanții au susținut că sunt acolo pur și simplu pentru a socializa și că nu au de gând să tulbure în vreun fel liniștea publică.

A fost în zadar, deoarece mulțimea a fost împrăștiată rapid, iar cei care au refuzat să se legitimeze sau să respecte indicațiile jandarmilor au făcut cunoștință cu brațul dur al legii.

După ce au încercat să protesteze în fața Palatului Comunal, tinerii au plecat spre Prefectură, unde au fost însoțiți de jandarmi.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Ati uitat ce înseamnă GREVA, UNITATEA, legăturile dintre oameni se vor zdrobite…GREVA este arma perfecta, neplata taxelor, asta i-ar ingrozi nicidecum violențele !!!

Dă-i un răspuns lui Ion Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button