Vorbiți-le copiilor mai mult despre respect, toleranță și modestie și mai puțin despre averi, opulență și câștig

În cei 32 de ani scurși de la Revoluție, România s-a dezechilibrat tot mai mult. Au fost ani în care parcă ne-am pierdut busola, în care am uitat de repere, în care tendința de a renunța la adevăratele valori s-a manifestat mai pregnant decât oricând.

Dar dacă România a renunțat nu doar la valori, ci și la multe dintre bunurile ei, totuși timpul a reușit să păstreze ceva intact: speranța născută cu fiecare generație, suflul nou din fiecare scâncet, copiii plini de candoare și încredere.

Problema noastră, a părinților de azi, este că ne educăm copiii să fie bogați, nu fericiți. Dorința noastră de a le asigura confort și de a-i ști mereu cu un pas înaintea celorlalți îi aruncă într-o competiție acerbă încă de mici. „Fiul meu este mai inteligent decât al Mariei.” „Al meu e mai bun la matematică și va deveni IT-ist.”. „Îl voi da la fotbal pentru a ajunge o mare vedetă.”. Și pentru că omul este orientat prin natura lui spre material, spre imediat, din procesul educării copilului încep să dispară treptat idei și principii morale, în timp ce golul este umplut de învățături mai…practice. Cum să-ți alegi o meserie bănoasă, cum să ai succes în afaceri, cum să câștigi bani ușor. 

Ceea ce ne scapă permanent este tocmai latura spirituală a formării personalității. Ar trebui să le vorbim copiilor mai mult despre valorile morale și să ne comportăm exact așa cum am vrea să se comporte ei peste câțiva ani. Copiii învață din orice: dintr-o poveste, dintr-o ceartă, dintr-o cină cu prietenii, dintr-o faptă bună. Noi suntem primele lor modele și depinde doar de noi să le insuflăm valori precum onestitatea, respectul, modestia, buna-credință, iubirea ș.a.

Să vorbim mai mult cu copiii noștri despre tot ceea ce îi preocupă. Adolescenții, marii neînțeleși, au nevoie mai degrabă de răspunsuri decât de stimulente financiare.  Ajunși la vârsta marilor întrebări, ei au nevoie de o călăuză sigură prin noianul de sentimente, deseori contradictorii: De ce nu îi pot comanda inimii pe cine să iubesc? De ce fata care îmi place nu îmi dă atenție? De ce m-am născut într-o familie săracă?

• Ce ar trebui să le spunem copiilor noștri despre viață?

Că mașina nu este simbolul succesului, după cum mersul pe jos nu este egal cu sărăcia. Că prietenul de azi poate fi inima frântă de mâine, dar că pentru această virtute chiar merită să faci risipă de sentimente!

Că sunt momente în care inima vede mai departe decât cei mai ageri ochi. Că iubirea nu se alege după grosimea portofelului.

Că nu trebuie să lași victoria să ți se urce la cap și nici înfrângerea să îți coboare în inimă. Că biruința e a celor care știu să aștepte.

Că, în viața lor, vor fi momente în care dreptatea va pierde pe termen scurt în fața imposturii, dar că adevărul va ieși întotdeauna la iveală.

Că dacă după ce își cer scuze vor rosti un „dar”, atunci au anulat tot ceea ce au vrut să spună.

Că nu e rău să ai funcție, ci e rău să lași asta să îți anuleze funcția de om.

Că vor trăi într-o țară care lasă lucrurile spirituale pe ultimul raft al priorităților și că perspectiva pragmatică va interveni masiv în viața lor, de prea multe ori.

Că trebuie să existe un echilibru între partea materială și cea spirituală, așa cum trebuie să existe o armonie între suflet și trup. Că dezbaterea și dezacordul sunt valori democratice și că nicio decizie importantă nu trebuie luată după o ceartă.

Că nu e nicio problemă dacă iau o notă mică la o disciplină, că nu e un capăt de țară dacă au greșit și că oricând o pot lua de la capăt.

Că îi iubiți necondiționat, că înțelegeți prin ceea ce trec, că vedeți multe lucruri bune în ei, că – orice s-ar întâmpla – veți fi acolo pentru ei.

Că suntem atât de mici în această întindere numită viață, încât fiecare zi trebuie trăită din plin, cu exuberanță și optimism! Ca și când ar fi ultima!

(Cosmin Șontică)