Administrație Politică Știrile zilei

Zi grea pentru primarul Constantin Boșcodeală / Astăzi are procese la Brașov și la Târgoviște

Emoții mari pentru primarul Constantin Boșcodeală, pus în situația de a compărea în aceeași zi în fața a două instanțe din orașe diferite.Boscodeala GLORIA
Marți, 26 ianuarie 2016, edilul are termene în procesele de la Brașov și Târgoviște, în care este judecat pentru abuz în serviciu. Cum ubicuitatea este un atribut specific doar Divinității, edilul buzoian va putea fi prezent la un singur termen, la celălalt urmând a-și trimite, probabil, avocatul.
La ultima înfățișare, instanța de la Tribunalul Dâmbovița, care judecă dosarul „Orizont“, a dictat o nouă amânare a cauzei, până pe data de 26 ianuarie. Data coincide însă cu cea la care Constantin Boșcodeală trebuie să se prezinte la Brașov, în dosarul „Gloria“, în care se judecă apelul la condamnarea pe fond la cinci ani de închisoare cu executare.
Din momentul în care  fost trimis în judecată de către procurori, edilul s-a apărat, spunând că nu și-a făcut decât datoria sprijinind financiar sportul buzoian. El a mărturisit în repetate rânduri că este o victimă a oponenților politici care, neputându-l înlătura prin vot, au ales să îi Orizontfabrice dosare penale.
De cealaltă parte, acuzatorii susțin că primarul și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, consecințele pentru administrație fiind deosebit de grave. În dosarul „Orizont”, procurorii susțin că un teren de 33 de hectare – destinat exclusiv activității de cercetare legumicolă – a trecut în domeniul privat al municipiului, în timp ce în dosarul „Gloria” ar fi fost vorba despre acordarea unor fonduri nerambursabile unor asociații sportive și darea în folosință gratuită a complexului sportiv.
 

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

1 comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

  • Domnilor jurnalisti: Maine dl. Bosco nu se va prezenta la proces!!! Stiti de ce? Ca da de dracu dc ramane in pronuntare instanta! Daca lipseste se va mai amana inca o luna!!! Va amana cat va putea! Si ca motiv va fi ca Skoda Superb de la primarie nu poate fi in doua locuri deodata… Targoviste si Brasov!!! Apropo domnilor jurnaLei de ce nu va intrebati cum poate dl Primar sa foloseasca in interes personal, adica deplasarile la instantele din tara masina Primariei si soferul primarie??? ATENTIE: primarul nu merge in calitate de primar la instantele care-l judeca, ci in calitate de cetatean!!!

Statistici T5