Știrile zilei

Zile cu GHINION. Când se produc cele mai multe accidente în județul Buzău

„În zilele de marți și vineri s-au produs cele mai multe accidente grave pe șoselele județului, câte 14, respectiv 13. În schimb, cea mai sigură zi pare a fi cea de miercuri, când s-au întâmplat doar 9 accidente grave”. Este declarația comisarului-șef Silviu Dinu, șeful Poliției Rutiere, aflat astăzi la moment de bilanț.

O altă surpriză o constituie și categoria de vârstă care a produs cele mai multe accidente grave. Polul s-a mutat de la vârsta de 26-35 de ani, devenită mai responsabilă, către șoferii de peste 45 de ani, vinovați de un număr mai mare de accidente:
„Cele mai multe accidente grave, 27 la număr, le-au produs șoferii de peste 45 de ani. Cei mai atenți au fost cei între 26 și 35 de ani care au produs doar 9 accidente grave”, a precizat comisarul-șef Silviu Dinu.

În prima jumătate a anului, pe raza județului Buzău au decedat 19 persoane în urma accidentelor rutiere, mai mult decât în anul precedent. 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button