Cultură

„Zilele Pamfil Șeicaru”, la final

Fundaţia “Mareşal Alexandru Averescu”, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană “V. Voiculescu” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău a 2organizat, în perioada 26-27 octombrie, ediţia a XI-a „Zilelor Pamfil Şeicaru” (la a 35-a comemorare).
În prima zi a manifestării, în aula „Basil Iorgulescu” a Bibliotecii Judeţene, s-a desfăşurat sesiunea de comunicări cu tema: „Pamfil Şeicaru pe frontul politicii instinctului naţional”. Au conferenţiat cunoscuţi profesori şi istorici care au publicat articole referitoare la renumitul gazetar, astfel:
– conf. univ. dr. Marian Petcu – „Pamfil Şeicaru, jurnalistul – cetăţean”;
–  dr. Alin Spânu, istoric – „Pamfil Şeicaru şi cenzura – o relaţie cu năbădăi (1942)”;
–   Emil Niculescu, scriitor – „Pamfil Şeicaru, cavaler al Ordinului «Mihai Viteazul» şi gazetar de primă linie”.
În cadrul activităţii, Viorel Frîncu a prezentat volumul „Istoria jurnalismului din judeţul Buzău. Enciclopedie cronologică. 1839-2014”.
La Școala generală „Înv. Ion Constantinescu-Beceni” din comuna Beceni a avut loc dezvelirea plăcii comemorative ”Pamfil Şeicaru – elev, în clasele primare al şcolii generale „Înv. Ion Constantinescu-Beceni”. La actvitate au participat: prefectul județului Buzău, George Sava, primarul comunei Beceni, ing. Laurențiu Dumitru, participanții la simpozion, elevi și locuitori ai comunei.1
În a doua zi a manifestării, s-au acordat premiile concursului publicaţiilor şcolare din judeţul Buzău. Juriul, condus de către conf. univ. dr. Marian Petcu, a stabilit următorul clasament:
Secţiunea liceu:
Locul I – „În agora” – Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”, Buzău
Locul II – „Năzuinţe” – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Buzău
Locul III – „Anii de ucenicie” – Liceul Teoretic, Pogoanele
Premiul special al juriului:
„Torna, torna fratre!” – Liceul special pentru deficienţi de vedere, Buzău
„Columna” – Colegiul Naţional „Alexandru Vlahuţă”, Râmnicu Sărat
Secţiunea gimnaziu:
Locul I – „Argument” – Şcoala Generală nr. 1, Râmnicu Sărat3
Locul II – „Aripi de vis” – Şcoala „George Emil Palade”, Buzău
Locul III – „Fructele anotimpurilor” – Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”, Buzău
Premiul special al juriului:
„Micul albatros” – Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, Buzău
„Copilăria în cuvinte” – Palatul Copiilor Buzău
Preşedintele Fundaţiei „Mareşal Alexandru Averescu”, general-maior dr. Lucian Foca, a acordat diplome şi premii în bani câştigătorilor. Prin organizarea acestei manifestări, Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu” cinsteşte memoria renumitului gazetar buzoian, Pamfil Şeicaru, cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”,  director al ziarului „Curentul”, om politic (senator), istoric, memorialist şi scriitor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!