Administrație

Ziua de Buzău a aflat CÂND va fi inaugurat centrul istoric al municipiului

Inaugurarea centrului vechi al municipiului Buzău se lasă așteptată. Motivul – vremea de afară, care nu permite încă plantarea spațiilor verzi în peluzele de pe mijlocul căii pietonale, ceea ce întârzie darea în folosință a fostei străzi a Târgului.cuza-voda
Deși lucrările la pavaj și mobilierul urban sunt finalizate, firma care se ocupă de înnobilarea cu plante a peluzelor nu și-a putut face datoria până la capăt. Astfel, inaugurarea a fost amânată pentru luna noiembrie a acestui an:
„Este vorba, în momentul de față de plantarea spațiilor verzi. La momentul actual, nu se poate face plantarea, deoarece copacii – foioasele la care facem referire – platani și celelalte, nu sunt într-un sezon bun de plantare acum. De aceea am și prelungit termenul (de inaugurare a străzii Cuza Vodă – n.n.), pentru că luna bună de plantare este noiembrie, în momentul în care nu mai sunt în vegetație”, a precizat primarul Constantin Boșcodeală.
Astfel, începând din penultima lună a anului, buzoienii se vor putea mândri cu un centru istoric modern, reabilitat în stilul architectural al sfârșitului  de secol XIX. Valoarea lucrărilor s-a ridicat la 3.6 milioane de lei, finanțarea fiind susținută în proporție de 98% din fonduri europene.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button