Știrile zilei

Locul din Buzău în care te poți pregăti GRATUIT la limba și literatura română

Într-o perioadă în care ecranele domină timpul liber al elevilor, organizarea unor activități educative de tip „after school”, captivante și bogate în conținut i-ar putea atrage pe copii în lumea minunată a cărţilor, cultivând talentul și sensibilitatea față de frumosul din artă, din natură, din om. La Palatul Copiilor Buzău, printre numeroasele cercuri cu diferite profiluri se numără și cel de Cenaclu literar/creație literară, în cadrul căruia elevii își pot consolida cunoștințele de limba și literatura română, pregătindu-se totodată pentru activitatea la clasă și pentru examenele naționale.

Participarea la cerc este gratuită, orarul este flexibil, iar cursurile se pot desfășura chiar și sâmbăta sau duminica. Lecțiile urmăresc dezvoltarea abilităților creatoare ale elevilor, formarea unei gândiri autonome, stimularea creativității și a imaginației, îmbogățirea vocabularului, cultivarea simțului estetic. Aici, elevii sunt încurajați să scrie și să se exprime liber, utilizând corect, eficient și adecvat mijloacele limbii române.

În cadrul cercului, pe lângă activitățile atractive, centrate pe dezvoltarea compentențelor de lectură, sunt organizate și activități ce au ca scop atingerea competenţelor-cheie prevăzute în programa de limba și literatura română pentru gimnaziu. În acest fel, elevii se vor pregăti atât pentru activitatea curentă de la clasă, în vederea obținerii unor rezultate mai bune, cât și pentru examenele naționale.

Pe parcursul unui an școlar vor fi abordate aproape toate conținuturile și temele generale prezente în programă, de la cuvinte-cheie, idee principală, idee secundară și temă până la „încurcata” sintaxă a frazei, categoriile gramaticale și elementele de interculturalitate.

De asemenea, vor fi abordate teme și valori culturale sau morale prezente în operele literare, oferind sugestii de lectură și realizând asocieri între texte.

În cadrul cercului funcționează și un club de Ziaristică/Jurnalism.

  • Cum te poți înscrie?

Pentru a participa la cursuri, este nevoie ca părintele sau tutorele să completeze fișa de înscriere de mai jos, pe care să o depună la sediul instituției de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 20.

Mai multe detalii se pot obține la numărul de telefon: 0725 225 335

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, la ora 10.00, la sediul Palatului Copiilor din municipiul Buzău, situat pe bulevardul Nicolae Bălcescu la nr. 20 (lângă Hotel Art), va avea loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2023/2024. Cu acest prilej, elevii vor avea posibilitatea să se înscrie la cercuri și să-i cunoască pe profesorii coordonatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!