Știrile zilei
Mihai Voicu „Poașcă” a murit azi-noapte
„Poașcă” a încetat din viață în jurul orei 01:00, în urma unui stop cardiorespirator. Renumitul om de radio avea 49 de ani și ducea pe picioare o boală chinuitoare, care, azi-noapte, l-a răpus.
Unul dinte cei mai apreciați oameni de radio și realizatori de evenimente, Mihai Voicu „Poașcă”, s-a stins din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă după o lungă și grea suferință, scrie www.observatorulbuzoian.ro. Inima sa a încetat să mai bată în jurul orei 01:00.
Conform aceleiași surse, în ultimele zile, Mihai Voicu s-a aflat în comă pe patul de spital, dar vineri își revenise și toată lumea spera să treacă cu bine peste acest episod. În jurul orei 21:00, el a intrat în stop cardiorespirator fără a mai putea fi salvat.