De astăzi, Buzăul are un nou prefect. Gabriel Baltă a fost demis aseară de premierul Ponta
În şedinţa de astăzi, Guvernul va numi un alt prefect în judeţul Buzău. Este anunțul făcut aseară de Victor Ponta, care s-a declarat nemulțumit de modul în care prefectul Baltă a gestionat situația localităților buzoiene izolate.
„Vreau ca şi în teritoriu toată lumea să îşi facă datoria şi vreau mai multă competenţă. Pe cei care nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor îi înlocuim. La Buzău înţeleg că lucrurile nu au mers bine şi, la propunerea ministrului de Interne (post ocupat în prezent, ca interimar, de Gabriel Oprea – n.r.), mâine o să numim un alt prefect la Buzău, capabil să facă faţă la aceste încercări. E valabil pentru toţi ceilalţi reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi ai Guvernului”, a spus Ponta, prezent, marţi seara, la Ministerul de Interne.
Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că la Buzău a fost trimis secretarul de stat din Ministerul Administraţiei, Iulian Matache, care va sprijini coordonarea şi „se va asigura că tot ceea ce a fost stabilt ca mod de acţiune, să se şi întâmple.
Prezent ieri la Buzău, vicepremierul Liviu Dragnea a criticat modul în care autorităţile buzoiene au gestionat situaţia în localităţile izolate de zăpadă şi, întrebat dacă va lua măsuri împotriva prefectului Gabriel Baltă, a spus că se gândeşte „la mai multe măsuri”, dar nu crede că „este bine să le ia acum”.