FOTO/VIDEO: Desfășurare de forțe în Parcul Crâng! De ziua Poliției, oamenii legii s-au mândrit cu echipamentul din dotare
Mascaţi, câini poliţişti, arme, maşini, motociclete, toate au putut fi admirate astăzi de buzoienii adunați în Parcul Crâng, cu prilejul Zilei Poliţiei Române.
Sub auspiciile unei zile suberbe de primăvară, zeci de polițiști din cadrul IPJ Buzău au ieșit astăzi în Crâng, unde și-au etalat tehnica și echipamentele de intervenție, cu ocazia sărbătoririi a 192 de ani de atestare documentară.
Zeci de curioși s-au adunat în zona Obeliscului, unde oamenii în uniformă și-au desfășurat cele mai noi echipamente. Copiii s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea poliţiştilor, care le-au stat la dispoziţie pentru a le arăta autovehiculele şi a le răspunde la orice întrebări.
Buzoieni tineri de ani și tineri la suflet s-au fotografiat alături de luptătorii mascați din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au urcat în mașinile Poliției Rutiere, au mânuit armele și s-au jucat cu polițiștii ”patrupezi”, care au stat la poză mai ceva ca niște vedete pe covorul roșu.
Cetăţenii au mai putut vedea și nou laborator mobil folosit de Serviciul Criminalistic pentru realizarea cercetărilor la locul producerii unor evenimente, precum şi echipamentele de care dispun luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Poliţia Rutieră a adus în parc şi echipaje angrenate zi de zi în activităţile de supraveghere şi control al traficului, inclusiv două motociclete.
Pe toată perioada manifestării, poliţiştii Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi poliţiştii de proximitate au distribuit pliante cu materiale de prevenire şi au informat cetăţenii cu privire la campaniile desfăşurate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău pentru combaterea şi prevenirea infracţionalităţii.
https://www.youtube.com/watch?v=uBN-LxEri2w&feature=youtu.be