Din Buzău

Accident de motocicletă pe E85, la intrarea în municipiu. Victima, o tânără din Capitală

Scene cumplite pe DN E85, la intrarea în municipiul Buzău, în prima zi a lunii mai. O tânără de 28 de ani din București a fost rănită, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea, izbindu-se violent de un parapet.

De 1 mai, în jurul orei 16:00, tânăra conducea o motocicletă dinspre București spre Buzău, alături de câțiva colegi. Din primele informații, se pare că bucureșteanca nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, în apropierea unei motocurbe la dreapta. La coborârea de pe pasarela din apropierea sensului giratoriu (Hanul lui Țintă), tânăra s-a dezechilibrat și s-a izbit de un parapet, bolidul pe două roți fiind proiectat câțiva metri mai jos, până la baza podului.

  • Colegii i-au sărit imediat în ajutor.

Prietenii motocicliști care o însoțeau i-au acordat fetei primul ajutor și au chemat de urgență ambulanța. Sosiți la fața locului, medicii au constatat că aceasta a suferit răni ușoare și au transportat-o la spitalul din Buzău.

  • Costumul i-a salvat viața.

Colegii care o însoțeau spun că fata era echipată corespunzător, lucru care i-a salvat viața: „Era protejată foarte bine, doar pantalonii i-au lipsit. În rest, echipată „full”,  cu protectii de calitate, care, în combinatie cu un noroc maxim, au făcut-o să scape doar cu răni minore. Se putea intâmpla oricui”, spune un tânăr aflat la fața locului.

În schimb, motocicleta pe care o conducea tânăra a fost distrusă.

  • „Riderii” acuză erori de semnalizare pe pod.

„Riderii”, sau împătimiții sportului pe două roți, se plâng de faptul că circulația pe podul cu pricina nu este corect semnalizată:

„Când vii dinspre Bucuresti si esti pentru prima dată pe acest pod, te surprinde că, din vârful podului, traseul e curbat, iar curba nu e anunțată cu vreun semn. Daca ai și viteză, urmează surpriza. Dacă știi podul, poti sa ai si 200 km/h,  că nu-i vreo problema cu denivelările. Însă, daca nu stii de curbă, urmarile pot fi grave. Prin 2005, si eu puteam sa mi-o fur pe acel pod, mi-au lipsit vreo accident_5074230020km/h in plus. Altul din gașcă, a „ratat” la mustata parapetul, imi amintesc că era in fata mea si mergea o idee mai tare ca mine. Nici el, nici eu nu stiam de curbă”, mărturisește un motociclist.

  • Viteza ecesivă, principala cauză a accidentelor de motocicletă.

Un raport al Poliției privind incidența producerii accidentelor pe două roți arată că, în România, o dată la trei zile, un român piere într-un accident de motocicletă. Principala cauză a morții pe două roți este viteza neadaptată la condițiile de drum.

 

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!