Din Buzău

BUZĂU: Iată cum au venit îmbrăcați acești miri la propria nuntă!

Nunta este cel mai important moment din viata unui cuplu. De aceea, mirii caută ca acest eveniment sa fie cât mai aproape de perfecțiune. Pentru doi tineri căsătoriți astăzi la Buzău, vestimentația a fost, într-adevăr, deosebit de importantă.

Dacă de obicei mireasa îmbracă rochie albă, iar mirele alege un costum elegant, cei doi tineri – ea buzoiancă, iar el, turc din Măcin – n-au mai ținut cont de uzanțe. Ana Maria a optat pentru o rochiță albă cu imprimeu, tema fiind de inspirație populară, iar în picioare a purtat teniși de culoare albă.

La rândul său, mirele Asan a ținut să își respecte și el portul tradițional turcesc. El a purtat un saltar negru (ilic din catifea cusut cu fir de argint sau aur) luat peste o cămașă cu motive tradiționale, pantaloni negri, iar pe cap, o tocă turcească. Pentru a păstra linia „impusă” de soție, mirele și-a asortat ținuta cu o pereche de teniși roșii.

Rupând tradiția nupțială, dar în același timp respectând-o pe cea populară, cei doi miri cununați azi la Buzău au fost pata de culoare a unei zile în care nu mai puțin de 15 cupluri au avut curajul să spună „Da!” în fața ofițerului Stării Civile.

Impresionat a fost și viceprimarul Ionuț Apostu, cel care a oficiat cununia în fața unei asistențe ce s-a încadrat în același stil vestimentar. Invitații au purtat și ei cămăși populare, întregind atmosfera de sărbătoare:

„Printre cele 15 cupluri care au spus DA azi în fața ofițerului de stare civilă, au fost doi tineri frumoși care mi-au umplut inima de bucurie! Au demonstrat că dragostea este mai puternică decât barierele etnice și religioase, și prin ținutele lor au vrut să arate că își respectă originile și portul tradițional. O familie frumoasă vă doresc dragilor, alături de toți ceilalți pe care am avut azi onoarea să le oficiez cununia civilă!”, a scris viceprimarul Apostu pe Facebook.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. „alaturi de toti ceilalti carora am avut azi onoarea sa le oficiez cununia civila!”
    Domnul viceprimar a facut gramatica la fara frecventa !
    Am dreptate dom’ profesor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button