Știrile zilei

Cutremur la UPU | Un asistent și un fost agent de pază au fost reținuți

Anchetă de proporții la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău, unde un asistent medical și un fost agent de pază au fost reținuți, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și, respectiv, fals material în înscrisuri oficiale.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, faptele s-ar fi petrecut în luna iunie și în luna noiembrie ale acestui an, de fiecare dată schema fiind pusă la cale de un fost agent de pază și de asistentul A. P.

Conform anchetatorilor, cel din urmă, angajat ca asistent la UPU în perioada stării de alertă, elibera documente medicale justificative folosindu-se de parafa unui medic din secție. În iunie, un document medical fals a ajuns la martorul I.L., care l-a folosit pentru a justifica neprezentarea la poliție, conform graficului de supraveghere al măsurii preventive a controlului judiciar dispuse față de acesta. Totul se făcea, se pare, prin agentul de pază, care solicita suma de 200 de euro pentru a-și folosi influența.

Asistentul de la UPU ar fi repetat fapta și pe 22 noiembrie 2023, atunci când a emis un alt document fals, prin care încerca să îl salveze de la pedeapsa cu închisoarea pe un anumit inculpat. Procesul acestuia se judeca la Curtea de Apel Ploiești și, pentru a nu fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție, a obținut un document prin care se atesta că suferă de TBC.

Și zilele trecute, „afacerea” a fost intermediată tot de fostul agent de pază, contra aceleiași șpăgi: 200 de euro.

În urma flagrantului, asistentul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub control judiciar. „Colaboratorul” său a primit însă arest preventiv pentru următoarele 30 de zile.

Redăm, mai jos, comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău:

„La data de 24.11.2023 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au solicitat arestarea preventivă a inculpatului A.C.D., cercetat sub aspectul comiterii a două infracțiuni de trafic de influență.

Situația de fapt reținută în sarcina inculpatului A.C.D. constă în aceea că, în cursul lunii iulie 2023 a solicitat și a primit de la martorul I.L. suma de 200 de euro pentru ca, profitând de influența pe care o avea la nivelul personalului medical de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, în virtutea ocupării anterior faptei a funcţiei de agent de pază la spitalul respectiv, să-i procure martorului I.L. înscrisuri medicale justificative parafate de către medici din cadrul unității spitalicești și înregistrate la nivelul spitalului, pe care I.L. să le folosească în cadrul dosarului penal nr. xxxx/114/2021, aflat în stare de judecată la Tribunalul Buzău, pentru a justifica faptul că I.L. nu s-a prezentat în fața organelor de supraveghere, conform graficului de supraveghere al măsurii preventive a controlului judiciar dispuse față de acesta.

În data de 22.11.2023, profitând de influența pe care o avea la nivelul personalului medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău, în virtutea calității de agent de pază la spitalul respectiv anterior săvârșirii faptei, inculpatul A.C.D. a pretins de la martorul D.C. suma de 200 de euro, în schimbul eliberării de către cadre medicale din spital a unor înscrisuri medicale, prin care să se ateste, în mod fals, că martorul D.C. ar suferi de TBC, înscrisuri pe care martorul D.C. intenţiona să le folosească în cadrul dosarului penal nr.yyyy/114/2021, aflat în faza de judecată a apelului, la Curtea de Apel Ploiești, cu scopul de a nu se lua față de acesta o măsură privativă de libertate sau de a nu fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție.

Tribunalul Buzău a admis solicitarea Parchetului și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele inculpatului A.C.D. Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău din data de 24.11.2023 s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul P.A.F., cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale.

În sarcina acestuia s-a reţinut că, în calitate de asistent medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău – Secţia UPU SMURD, în vara anului 2023 şi în data de 23.11.2023, acesta, în baza înţelegerii cu inculpatul A.C.D., a întocmit înscrisuri medicale, activitate care nu intra în atribuţiile sale de serviciu, prin care a atestat în mod fals că martorii I.L. şi D.C. ar fi suferit de anumite afecţiuni medicale în scopul utilizării de către aceştia a înscrisurilor respective în cadrul proceselor penale în care sunt trimişi în judecată pentru evitarea luării faţă de aceştia a unor măsuri preventive privative de libertate, respectiv pentru evitarea dispunerii faţă de aceştia a unor pedepse penale cu închisoarea cu executare în regim de detenţie.

Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale sunt măsuri prevăzute de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” se arată în comnicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button