Decembrie ÎMBELȘUGAT la Berca, mulțumită Primăriei conduse de Ionel Dobrița

Instalatii GPL Auto KIWI FINANCE

Spalatoria Auto Petrom Transilvaniei
Piese Auto ,Asistenta Rutiera, Spalatorie Auto, Anvelope Auto

Comunitatea din Berca intră în spiritul sărbătorilor de iarnă. Primăria comunei de pe malul stâng al Buzăului a pregătit o serie de surprize pentru locuitori, prima dintre acestea fiind ceremoniile dedicate zilei de 1 Decembrie, atunci când se vor servi 600 de porții de fasole cu cârnați.

Edilul șef Ionel Dobrița s-a pus serios pe treabă din luna iunie, atunci în care a preluat conducerea Primăriei. După o serie de proiecte de infrastructură care au schimbat fața comunei, Primăria a luat decizia de a marca așa cum se cuvine luna cadourilor.  În acest sens, de sărbători vor primi cadouri din partea Primăriei aproximativ 900 de copiii de la Liceul Tehnologic „Sf Mucenic Sava” din Berca, de la Gradinita cu Program Prelungit, de la Clubul Copiilor si cei de la Asociatia Ortodoxa „Filantropia”.

De asemenea, vor mai fi sprijinite încă 450 de familii de nevoiașe din comună.

La Berca va fi mare sărbătoare si de 1 Decembrie, atunci când, pe lângă depunerea de coroane, va avea loc un concert de muzică populară în parcul central și se vor distribui gratuit 600 de portii de fasole cu cârnati și vin fiert.

Dobrita I

Etichete:

Despre autor

Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin este editor-șef și conduce Reporter Buzoian de la deschiderea din 2015. Vine în presa online din zona educației, acolo unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Oferta Publicitate
Profesional New Consult

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *