Știrile zilei

Delincvent la 15 ani. Băiatul a fost trimis direct în arest

Arest preventiv, pentru un adolescent de 15 de ani, din comuna buzoiană Balta Albă. Deși abia i s-a uscat cerneala pe buletin, băiatul este acuzat de tâlhărie calificată: tânărul ar fi spart locuința unei bătrâne, căreia, sub o ploaie de amenințări și violențe, i-a furat suma de 5500 de lei.

Potrivit IPJ Buzău, fapta a fost sesizată pe data de 11 noiembrie 2020. O femeie de 72 de ani, din Balta Albă, a reclamat la Poliție că în urmă cu o noapte, în jurul orei 22.00, s-a trezit în casă cu un necunoscut. Femeia le-a spus polițiștilor că a fost amenințată și agresată iar individul i-a furat economiile, respectiv 5500 de lei.

”Fapta a fost sesizată Poliției în ziua de 11 noiembrie a.c. O femeie de 72 de ani, din Balta Albă, a sesizat că în seara de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, în locuința sa ar fi pătruns o persoană necunoscută care, prin acte de violență, i-ar fi sustras suma de 5500 lei.Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Secției de poliție rurală Râmnicelu, fiind demarate verificări pentru identificarea şi prinderea agresorului”, a precizat IPJ Buzău.

În urma anchetei, oamenii legii au stabilit că infractorul este nimeni altul decât un adolescent de 15 ani, din comună:

”Din cercetările efectuate de către poliţişti a rezultat că principalul bănuit de comiterea faptei este adolescentul, în vârstă de 15 ani, din Balta Albă, care ar fi pătruns în locuință prin spargerea unui geam. În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, a mai precizat IPJ Buzău.

Pentru fapta sa, magistrații au stabilit că adolescentul de 15 ani trebuie să stea în arest preventiv.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button