SportȘtirile zilei

DOLIU în sportul buzoian | A murit tânărul luptător de K1 Răzvan Țîru

Buzoianul Răzvan Țîru (21 de ani), unul dintre cei mai promiţători luptători de K1 din România, şi-a pierdut viaţa ieri noapte, într-un grav accident rutier. Tânărul luptător se afla la volanul unui BMW pe raza localităţii Voluntari, când a pierdut controlul bolidului şi a lovit un tir staţionat pe marginea drumului. Alături de Răzvan se mai afla o tânără, care a ajuns la spital cu răni uşoare.

În jurul orei 22:00, aflat la volanul unui autoturism marca BMW, buzoianul se îndrepta spre Bucureşti dinspre Urziceni, în momentul în care, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, a pierdut controlul autovehicului şi s-a izbit de o autospecială de tractare, staţionată şi semnalizată corespunzător.

În urma impactului, tânărul buzoian de doar 21 de ani şi-a pierdut viaţa, iar pasagera aflată în dreapta a ajuns la Spitalul Sf. Pantelimon cu răni uşoare.

Răzvan Ţîru era unul din luptătorii români cu viitor în K1. Buzoianul intrase în lumea bună a sportului de contact după mai multe participări la turnee din afara graniţelor. În urmă cu o săptămână, una din televiziunile de profil sportiv l-a nominalizat în TOP 5 lovituri de knock-out, în urma partidelor susţinute de acesta în 2016.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

32 Comments

    1. cu siguranta asa este! si faptul ca avea BMW pot sa-mi dau seama ca era plin de el, a vrut s-o impresioneze pe pustoaica aia si na de aici

      1. Mai ti-ai măsură cuvintele. Era un băiat de milioane, nu o sa ajungi niciodată unde era el. Atunci când venea acasă era un băiat de al nostru. Un băiat simplu și avea cu siguranță cei 7 ani de acasă?, pe care tu din păcate nu îi ai.

  1. Pacat! Mare pacat! Asa se intampla daca dai un bmw unui tanar de 21 de ani..poate daca avea o dacie sau un opel nu se intampla..acum nu mai are rost sa cautam vinovati..probabil DUmnezeu are alte planuri cu el..dar asemenea tragedii pot fi evitate..dumnezeu sa il ierte si putere parintilor sa isi revina candva!

  2. Dumnezeu să-l odihnească și cu drepții să-l așeje! Condoleanțe familiei pentru marea pierdere suferită! Era un băiat modest si sufletist dar foarte ambițios pentru sportul pe care-l practica!

  3. Doamne,și în astfel de cazuri se comentează!!!Gândiți-vă la tineretea lui, la părinții lui,și mai ales MAMA!!!!Și dacă avea BMW,nu merita???Pt.ce muncește omul,să se bucure de ce își dorește!!!Păcat!!!!Toți merităm să trăim,să ne bucurăm de viață!!! Era și el tânăr și fudul în fața domnișoarei!!!Sentimente trecătoare cu vârsta!!!Dumnezeu să-l ierte!!!Condoleanțe fam.!!!

  4. Tiberiu nu a vrut sa ii vanda masina. Dar el tot a gasit sa cumper din alta parte, si uite ce a patit. Pfff ce trist.

  5. Asa se intampla cand vrei sa te dai mare in fata unei fete, nu masina e de vina, si va zice un posesor de BMW ! Se poate merge foarte frumos si civilizat cu aceasta masina, dar daca vrei sa te dai mare… Asa se intampla! Putea fi orice masina,si tot asta se intampla, nu mai vorbiti aiurea.

  6. Răzvan era un baiat minunat cu bun simt el nu voia sa se dea mare ca are BMW, el avea si audi si nu s-a lăudat niciodata si daca s-ar fi lăudat merita a muncit si lucrurile pe care le avea au fost cumparate cinstit si de parintii lui, îl cunosc foarte bine, nu mai aberati si lasati-l sa se odihneasca. Pe el pana cand si dusmanii îl apreciau , dar el era un baiat minunat nu avea dusmani cum aveti voi ????, vorbiti ca sa nu taceti, asta e clar… ..campionul nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!