Știrile zilei

Dragoste „incendiară” | Buzoian după gratii, după ce s-a apropiat prea mult de fosta iubită

Un buzoian de 42 de ani a fost reținut pentru distrugere și nerespectarea ordinului de protecție.

Marți, 28 noiembrie, în urma materialului probator administrat, poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău au reţinut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Buzău, pentru distrugere și încălcarea ordinului de protecţie emis de Judecătoria Buzău. Buzoianului îi era interzis să se apropie de concubina sa și de locuința acesteia la o distanță mai mică de 100 de metri.

„Incidentul a fost sesizat prin S.N.U.A.U.112, în noaptea de 22/23 noiembrie 2023, de către fosta concubină, o femeie de 37 de ani, din Buzău.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în timp ce femeia se afla la domiciliu, în municipiul Buzău, bănuitul ar fi distrus prin incendiere gardul imobilului, încălcând în același timp obligațiile impuse de ordinul de protecție emis pe numele său.”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.

Pe bază de ordonanță, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore.

Ieri, 29 noiembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!