Știrile zilei

Imagini din camera tragediei | Cum a murit Mihai Mușat, tânărul de 24 de ani din Cotu Ciorii

Comunitatea din comuna C.A. Rosetti este în stare de șoc după moartea fulgerătoare a lui Mihai Mușat, tânărul electrocutat ieri în casa prietenei sale. Conform martorilor, după ce a atins firele de curent din tavan, băiatul a rămas agățat de lustră, prăbușindu-se la pământ abia după ce o rudă a scos siguranțele din tablou.

Tragedia produsă ieri la Rosetti lasă urme adânci asupra rudelor și apropiatilor, însă trage, în acelasi timp, un semnal de alarmă: acela că este sinucidere curată să umbli la rețeaua electrică dacă nu ești electrician.

Conform apropiaților, băiatul lucra la renovarea unei camere din locuința iubitei sale de pe strada Gării. Convins că a anulat firele din tavan, băiatul nu a mai ținut cont să le ocolească și ar fi atins lustra pe care încerca să o monteze. Șocul a fost atât de puternic, încât – spun martorii – tânărul a fost învârtit de mai multe ori în aer, prăbușindu-se la pământ doar după ce un membru al familiei a scos siguranțele de la tabloul electric, întrerupând curentul.

  • Nicio șansă pentru Mihai.

Martorii spun că tragedia ar fi fost favorizată și de faptul că pardoseala ar fi fost umedă. Echipajul de pe salvarea sosită de urgență la fața locului l-a găsit pe tânăr în stop respirator, toate eforturile medicilor fiind zadarnice. Un elicopter SMURD a fost trimis de la București pentru a-l prelua pe băiat, însă acesta a fost declarat decedat la capătul unor manevre de resuscitare care au durat mai bine de o oră.

Originar din Cotu Ciorii, Mihai Mușat era cunoscut în cercul de prieteni drept un tânăr liniștit și respectuos. Singur la părinți, băiatul lucrase în străinătate, iar acum se întorsese și își făcea planuri alături de iubita lui. În loc să își facă planuri de nuntă, rudele se pregătesc acum de înmormântare.

În urmă cu trei sptămâni, un alt tânăr din satul Cotu Ciorii a sfârșit tragic. În timpul unei lucrări agricole, Adrian Coman, un localnic de 27 de ani, a fost prins în angrenajele balotierei, fiind ucis pe loc.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!