Știrile zilei

Martie, lună plină de evenimente la Teatrul „George Ciprian” Buzău

Pentru luna martie, Teatrul „George Ciprian” a pregătit o  serie de evenimente și spectacole atât pentru copii cât și pentru publicul adult.

În data de 1 martie 2024, Divizia 2 Infanterie„Getică”, împreună cu trupa de teatru „Ridendo” a Cercului Militar Buzău va susține, în parteneriat cu Teatrul „George Ciprian” un Spectacol cu ocazia sărbătoririi mărțișorului, adresat personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale și din alte instituții.

Sărbătorim ZIUA FEMEII cu spectacolul „O viață, o șosetă, un vis, o mașină de scris”.  Acesta se va juca în data de 8 martie 2024, ora 19:00. Regia este semnată de Daniel Bucur, iar în distribuție îi avem pe actorii: Constantin Cotimanis, Diana Bagdasar, Victoria Bobu și Iulia Dumitru. Mesajul piesei îndeamnă la a trăi clipa și a fi fericit. Prețul unui bilet este de 50 de lei.

Turneul național „Chirița în provinție” ajunge la final, jucându-se în data de 11 martie 2024, ora 19:00, la Teatrul Național I. L. Caragiale- Sala Studio. Din distribuție fac parte actorii: Adrian Păduraru, Cristi Martin, Adrian Ilinca, Maria Grosu, Vlad Gălățianu, Pavel Bârsan, Radu Pavel, Diana Bagdasar și Răzvan Apetrei (acompaniament muzical), iar regia îi aparține lui Daniel Bucur.

  „Pentru că ne prețuim publicul tânăr, continuăm seria evenimentele dedicate copiilor. Vă invităm, în data de 9 și 30 martie 2024, la spectacolele „Capra cu trei iezi” și „Cartea Junglei”, ambele în regia lui Ionuţ Octavian Ghinea. Special concepute pentru vârsta 4+ și 6+, sunt numai bune de vizionat în familie, împreună cu cei dragi. Prețul unui bilet este de 30 de ron/preț general. Din distribuție fac parte: Cristi Martin, Ionuţ Octavian Ghinea, Radu Pavel, Anda Pantiș, Felicia Cruceru, Zabi Tudor, Dan Răspopa și Gabriela Cristea. Păstrăm tradiția, iar pe 23 martie, ora 11:00, găzduim spectacolul „Micul astronaut”- o lecție educativă despre planete, sistemul solar, NASA.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

    În data de 4 martie 2024 , ora 19:00, vom găzdui comedia „Bărbatul perfect defect” în regia lui Radu Gabriel, distribuția: Luminița Bucur, Oleg Apostol, Maria Radu. O piesă de teatru despre imperfecțiunea perfectă a relațiilor. Pe 31 martie 2024,  Ana Odagiu, Sergiu Costache și Silviu Mircescu vă dau întâlnire  la un alt spectacol găzduit , „O femeie împărțită la 2” , în regia lui Lucian Ionescu și Ana Odagiu. Este vorba despre iubire și încurcatele căi ale amorului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dar nu ne oprim aici! Pentru Ziua Internațională a Teatrului , 27 martie 2024, pregătim o surpriză. Revenim cu detalii!”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul Teatrului, www.teatrulgergeciprian.ro sau pe pagina de Facebook.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button