Știrile zilei

Noi lucrări pe bulevardul Unirii | „Până pe 10 noiembrie se va reface tot”

Zilele trecute, pe bulevardul Unirii din municipiul Buzău au început noi lucrări de refacere a carosabilului, ceea ce i-a determinat pe mulți șoferi și trecători să se ia cu mâinile de păr: „Se mai termină vreodată lucrările pe acest bulevard?!”.

Răspunsul a venit din partea viceprimarului Ionuț Apostu, care a lămurit misterul noilor lucrări efectuate doar pe anumite tronsoane ale bulevardului aflat în reabilitare de aproape doi ani:

În prezent, se repară intervențiile Companiei de Apă. Este vorba despre acele găuri rezultate în urma forajelor orizontale. (…) Până pe 10 noiembrie se va reface tot.”, a dat asigurări edilul.

Lucrările sunt efectuate de compania Strabag, cea care asigură și garanția. Până la sfârșitul săptămânii viitoare, lucrările ar urma să se încheie.

Proiectul de reabilitare și modernizare a bulevardului Unirii a început în septembrie 2021, având o valoare totală de peste 88 de milioane de lei. Banii au fost accesați prin fonduri europene, în cadrul unui proiect din care a mai făcut partea reabilitarea a două artere din oraș: strada Transilvaniei și bulevardul Industriei.

Proiectul inițiat de Primăria Buzău a avut drept scop reabilitarea rutieră completă a acestor trei artere principale pe care să poată circula în siguranță, pe coridoare separate, mijloacele de transport în comun și autoturismele, în timp ce bicicliști vor avea piste exclusive, prevăzute iluminat cu LED. (foto, AICI)

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button