Știrile zilei

Preotul de la Unguriu, accident cumplit la Cândeşti / Sora acestuia a decedat

Un cumplit accident de circulație s-a produs duminică noapte, pe DN 10, la ieșire din localitatea Cândești. Preotul Florin Cîrstian, domiciliat în comuna Scorțoasa, dar slujitor la parohia din Unguriu, s-a răsturnat cu mașina, după ce i-a ieșit în față un porc mistreț pe care a încercat să îl evite. Sora acestuia, care îl însoțea, a decedat la spital.

Nefericitul eveniment s-a produs în jurul orei 01:00. Șoferul de 35 de ani circula din direcția Brașov înspre Buzău în momentul în care, ajungând pe un segment de drum în linie dreaptă, la ieșire din localitatea Cândești, s-a trezit cu un porc mistreț care traversa drumul.

Manevra de evitare a animalului a fost fatală, mașina ieșind de pe carosabil și răsturnându-se pe câmp. Pasagerul din dreapta, sora preotului, în vârstă de 31 de ani a suferit răni destul de grave, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Buzău în stop respirator resuscitat.

40132_118023321591632_5668371_n

Câteva ore mai târziu, spre dimineață, inima ei a încetat să mai bată, decesul fiind declarat în secția Reanimare a Spitalului Județean de Urgență Buzău. Fratele ei a scăpat cu răni care nu îi pun viața în pericol.

Polițiștii au deschis o anchetă. Localnicii din Cândești și Berca sunt supărați pe autorități, deoarece nu creează condiții pentru ca animalele sălbatice să nu mai pătrundă pe carosabil, în aceste zone având loc mai mereu accidente rutiere.

  • Mergeau să ajute un prieten.

Preotul și sora sa plecaseră spre Buzău, să ia o prietenă care avea anumite probleme în familie. Nicio clipă nu s-au gândit la nenorocirea care avea să se întâmple la câțiva kilometri de destinație. Familia preotului este originară din localitatea Policiori, Scorțoasa. Slujitorul Domnului s-a transferat recent la parohia din Unguriu, după ce a slujit ani buni în comuna natală. Sora acestuia era căsătorită la rândul ei cu un preot și avea doi copii mici.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. biata femeie!odihna vesnica!..vad ca rumanii pandesc sa moara unii pt. a se sinchisi..sa-si faca treburile;a intrat in traditie sa stea nepasatori,parca-nu se pot trezi din nesimtire&rautate;doamne fereste!(ca si aici-sa dea in judecata..”autoritatile” ..preotul))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!