Știrile zilei

Profesorii din România vor fi vaccinați până la sfârșitul lunii martie

Cadrele didactice din România ar urma să fie vaccinate până la finalul lunii martie a anului viitor, iar școala ar urma să înceapă în scenariul verde la începutul lunii aprilie. Anunțul a fpst făcut de către medicul militar Valeriu Gheorghiță, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Redeschiderea școlilor, adică revenirea la scenariul verde, s-ar putea face abia în urma vaccinării cadrelor didactice şi persoanelor din categoriile vulnerabile, ceea ce ar însemna undeva la finalul lunii martie, începutul lunii aprilie:

„În faza a doua de vaccinare intră profesorii și populația în vârstă. Asta înseamnă că am putea redeschide școala în siguranță la sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie când începem etapa a treia de vaccinare. Atunci am fi terminat etapa a doua pentru categoriile vulnerabile”, a spus Valeriu Gheorghiță.

El a mai adăugat că, în cazul copiilor, nu s-a pus problema severității bolii, însă aceștia se pot infecta, pot fi asimptomatici și pot transmite virusul altor persoane. Medicul a mai spus că riscul de expunere în interiorul școlii este foarte mic, însă problema este legată de activitățile din afara școlii cum ar fi transportul în comun.

Anunțul a stârnit rumoare printre cadrele didactice, care se întreabă acum dacă va exista obligativitatea vaccinării pentru a-și putea continua activitatea la catedră. Conform strategiei pentru vaccinarea împotriva COVID-19, în România vaccinarea este gratuită, voluntară și neobligatorie.

Totuși, autoritățile le recomandă românilor să se vaccineze pentru a reduce riscurile transmiterii virusului și a pune capăt crizei generate de COVID-10

Vaccinarea pentru „personalul din unitățile de învățământ și creșe” este prevăzută în Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în etapa a II-a. Strategia, publicată pe 9 decembrie de Guvern, stabilește ordinea priorităților în privința vaccinării.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button