Administrație

Proiect al Primăriei Buzău | Concept NOU privind parcările din municipiu

Tarifarea progresivă este ideea pe care mizează conducerea Primăriei Buzău în ceea ce privește locurile de parcare din municipiul Buzău. Palatul Comunal a pregătit deja un proiect de hotărâre, pe care l-a lansat în dezbatere publică și care va fi supus aprobării deliberativului local.

Parcarea cu tarifare progresivă ar urma să fie introdusă în municipiul Buzău, dacă proiectul va trece de votul consilierilor. Potrivit documentului, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice pe domeniul public al Municipiului Buzău, mai multe străzi din oraş vor avea locuri de parcare cu plată, aici fiind incluse şi cele deja existene pentru care posesorii de autoturisme vor plăti diferenţiat, în funcţie de timpul şi intervalele orare în care le vor folosi.

  • Automate de parcare sau abonamente.

Plata pentru parcare ar urma să se facă printr-un sistem electronic sau în baza unor abonamente: „Parcarea autovehiculelor în parcările publice cu plată este permisă numai cu plata anticipată a taxei de parcare cu tichete eliberate de automatele de taxare sau în baza abonamentelor, autorizaţiilor şi legitimaţiilor eliberate de Structura de gestionare a parcărilor publice cu plată şi afişate la loc vizibil în interiorul autovehiculului în aşa fel ca toate datele înscrise pe acestea să fie vizibile sau utilizînd sistemul de plată a taxei de parcare cu telefonul mobil.”, se precizează în regulament.

Pentru limitarea timpului de staţionare în zona centrală, b-dul Unirii şi zona Drăgaica, se stabilesc parcări cu tarifare progresivă. Parcările vor fi amenajate de Primăria municipiului Buzău şi vor fi semnalizate corespunzător.

În parcările cu tarifare progresivă se stabilesc următoarele tarife: – 00,00 – 07,00: gratuit – 07,00 – 17,00: tarifare progresivă, în funcţie de durata ocupării locului de parcare, conform următorului program tarifar: primele 30 minute: 2 lei pentru 1 oră: 5 lei pentru 2 ore: 12 lei pentru mai mult de 2 ore: se adaugă 10 lei/oră sau fractiune de oră suplimentară – 17,00 – 21,00: tarifare uniformă, indiferent de durata ocupării locului de parcare, conform următorului program tarifar – 21,00 – 24,00: gratuit – Abonamente pentru instituţii/companii: 500 lei /lună.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

  1. Tarifele sunt mai mult decat nesimtite in conditiile in care locuri de parcare sunt putine…nici in orasele mai mari nu sunt asa de mari ….sper ca primarul sa analizeze situatia…

  2. Exagerat de mult! Ati cam sarit calul. Plus ca sun multi oameni care vin acasa la ora 16 si pleaca la 7.30-8.00 de acasa. Asta ce inseamna? Ca in fiecare interval de 24 de ore, platesc 3, nu? Incorect fata de unii cetateni. Faceti abonament anual dar nu mai scump ca in Bucuresti….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button