Știrile zilei

Scandal în fața unei instituții din Buzău | A fost chemată poliția

A fost scandal, ieri, în curtea Oficiului Zonal al Poștei Române Buzău, după ce zeci de angajati nemulțumiți de salarii au declanșat greva și au refuzat să le permită altor angajați, trimiși de la centru, să îi înlocuiască în birouri.

După declanșarea conflictului de muncă, în urma căruia activitatea poștașilor a fost întreruptă pe termen nelimitat, conducerea Poștei Române a trimis la Buzău un reprezentant care să aplaneze conflictul. Acesta a fost întâmpinat însă cu ostilitate de angajații furioși, care nici nu au vrut să audă de revenirea la serviciu.

Cei mai mulți angajați ai poștei se plâng de salariile mizere pe care le primesc de zeci de ani. Mulți dintre ei pleacă acasă lunar cu 2079 de lei, adică salariul minim pe economie.

Ieri, directorul oficiului poștal al municipiului București, împreună cu alți angajați de la centru, au insistat să intre în Oficiul poștal 5 din Buzău pentru a lua banii de pensii, pretinzând că trebuie să ajungă la beneficiari. Au fost huiduiți și trimiși însă la plimbare de agajații poștei buzoiene, care nu le-au permis accesul în instituție.

  • A fost chemată poliția.

Deoarece șeful de la București și cei 15 angajați trimiși să îi înlocuiască pe buzoieni nu au fost lăsați să intre în instituție, la fața locului a fost chemată și poliția. Șefa Oficiului 5 a motivat că înăuntru are o gestiunde de care răspunde, motiv pentru care nu poate lăsa pe oricine să pătrundă în birouri.

În cele din urmă, conflictul s-a încheiat în coadă de pește. Salariații Poștei Române sunt hotărâți să rămână în grevă până când guvernul le va acorda majorarea salarială de 400 de lei și renegocierea contractului de muncă.

În momentul de faţă suntem total blocaţi, iar acum constat că la oficii poştale au ajuns spărgători de grevă de la companie care au chemat Poliţia că oficiul este închis. Aşteptăm o armată din ţară adunaţi să facă poştă la Buzău. Trimit maşini cu oameni să încerce să ne preseze să ne ia atribuţiile şi să facă altcineva poşta în Buzău.”, a declarat liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali, Filiala Buzău, Ion Bogdan.

Oamenii spun că protestul a fost declanșat pe termen nedederminat și va continua până când Poșta Română va oferi angajaților o creștere salarială de 400 de lei.

De cealaltă parte, directorul trimis de la București a transmis că este nepermis ca pensionarii să fie șantajați doar pentru că cele două părți nu se înțeleg.

Video, AICI.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. …nene jurnalistule,dai informații total greșite!…comisionul pentru distribuirea și plata tuturor drepturilor sociale către populație este plătit de stat ….comision din care se înfruptă toți angajații poștei române, inclusiv cei din birouri de la centru bucurești!…. și au salarii babane, birocrații!….
    nu se poate preia gestiunea așa , instantaneu, traseele sectoarelor numai poștașii titulari le cunosc! …. și sunt situații și situații pe sectoare, oamenii se cunosc între ei ,nu poți să vii tu din bucurești ca să faci traseu în buzău așa , că vrea mușchiul lu’ nu știu care șef de la centru!….mai e vb și de protecția muncii!….multe chestii!….eu zic că ar trebui să le dea ce cer salariații…80 de euro mărire e fix-pix!…eu nu mă mai mișcam fără 200 de euro mărire de salariu!…am lucrat în poștă 20 ani…am plecat în lume că altfel făceam foamea!…

  2. Da ce ori dai cu sapa?O fredonezi nu faci altceva.La fiecare achitare de pensie pensionarul te arde cu un ciubuc asa ca practic tu iti dubleze salariul.Ar trebui ca ciubucul sa fie declarat si impozitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button