Știrile zilei

Student din Buzău, mort într-un accident rutier

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Buzău, și-a pierdut vineri noapte, după ce a fost lovit de un autoturism pe Bulevardul 15 Noiembrie din Brașov. Tânărul era student în orașul de sub Tâmpa, iar tragedia a avut loc chiar cu o zi înainte ca el să împlinească 24 de ani.

Nenorocirea a avut loc în jurul orei 23.50, pe b-dul 15 Noiembrie din municipiul Brașov, Tânărul, student la o universitate din Brașov, s-ar fi aflat pe partea carosabilă în momentul în care a fost lovit puternic de un autoturism.

Potrivit BizBrașov, trecătorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns, în scurt timp, cadre medicale de la SMURD. În ciuda eforturilor medicilor, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, find declarat decesul.

Tânărul era fiul directorului executiv al Direcției de Administrarea Patrimoniului și Investiții din cadrul Consiliului Județean Buzău.

„La data de 23 februarie, în jurul orei 23.50, pe Bulevardul 15 Noiembrie, din municipiul Brașov, a avut loc cu un eveniment rutier, în care un autovehicul, în mers, a surprins și accidentat o persoană, ce se afla pe partea carosabilă.

Din coliziune, pietonul, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, a suferit leziuni corporale grave, care au dus la survenirea decesului. În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală și se efectuează verificări, sub coordonarea unui procuror, desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, care vor lămuri toate împrejurările și condițiile în care s-a produs accidentul.”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov pentru sursa citată.

În cauză va fi întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button