Știrile zilei

Creșteri de salarii la SCM Gloria Buzău

Salariile celor 19 angajați ai SCM Gloria Buzău vor crește începând de luna aceasta cu 5%, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe masa consilierilor municipali. Astfel, suma cheltuită pe salarii va crește de la 108.672 mii lei la de 114.106 mii lei pe lună.

În ședința ordinară de vineri, 26 ianuarie 2024, pe masa consilierilor municipali se va afla un proiect privind actualizarea salariilor personalului de conducere și de execuție din cadrul SCM Gloria Buzău, instituție publică înființată în subordinea Consiliului Local al municipiului Buzău.

În prezent, SCM Gloria are aprobat un număr total de 25 posturi, din care 3 posturi de conducere şi 22 posturi de execuție. La data inițierii proiectului sunt încadrate un număr de 2 posturi de conducere și 17 posturi de execuție:

Extras din proiectul de hotărâre

„În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 115 din 14 decembrie 2023 (…), începând cu data de 01 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul platit din fonduri publice potrivit prevederilor legale în vigoare se majorează cu 5% fată de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. (…) Prin actualizarea salarizării propusă a fi aprobată de către Consiliul Local Municipal, suma lunară a salariilor de baza creste de la 108.672 mii lei la suma de 114.106 mii lei. ”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

În aceste sume nu intră decât salariile lunare ale celor 19 angajați, bugetul total al clubului fiind mult mai mare. Potrivit unui raport publicat pe site-ul scm-gloriabuzau.ro, în 2022, SCM Gloria Buzău a avut un buget total de 16.318.000 lei, adică peste 3 milioane de euro.

„De la înființare și până în prezent, sportivii profesionişti şi de performanță ai clubului au participat la competițiile naționale și internaționale desfăşurute de către Federațiile Romane pe Ramura de Sport la fothal, handbal, rugby, box, karate, tenis de masă, atletism, şah şi modelism, obținând titluri de campioni naționali, europeni şi mondiali, precum și alte distineții acordate de către forurile organizatoare de competiții sportive.”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Cum sună ”sportivi profesioniști” plătiți cu fonduri publice.
    Ce se poate întâmpla de 3 mil E, pe AN, la Buzău (unde se știe de la tommy boy că nu sunt bani?
    – se pot plăti salariile a 490 de oameni, în condițiile în care în municipiu sunt 2900 de șomeri (la 31.12.23);
    – se pot achiziționa și pune în funcțiune între 150-200 locuri de parcare etajate;
    – se pot amenaja 20-30 de terenuri de sport cu suprafață sintetică, acoperite, pentru accesul public.

    Buzoienii, prin labele duetului tommy boy & neagu, au ales să ”subvenționeze” un privat obscur și de restul handbal feminin cu o singură buzoiancă în lot, dacă o mai fi și ea. Restul de 200 și ceva de medalii au fost obținute cu zecile pe la karate, atletism cu nepăsătoarea de acum Baboi https://worldathletics.org/athletes/romania/marina-andreea-baboi-14508041 sau box feminin unde de obicei sunt câte 2 sportivi la o categorie și unde locul 3 practic nu există.
    ___
    În toți acești ani, peste 10 mil E au plecat în direcția comunismului sportiv. Mai grav este că această interferență brutală a statului într-o profesie practic liberală și care, la nivel declarativ, are ca scop sănătatea contribuabililor, nu creează niciodată competiție și tracțiune spre evoluție, pentru că niciun investitor respectabil nu este capabil ori dispus să concureze cu primăria, în special într-o piață complet neatractivă precum Buzăul. Cât despre spectacol, păstrând proporția, mai multe emoții simțim la înmormântări ori de ”Înviere”.
    Din fiecare preambul de generic aflat la baza deciziilor, care cizelează calea spre a cheltui și mai mulți bani publici, nu reiese niciodată clar motivația acestor cheltuieli obscure, așa cum și la Boșcodeală s-a aflat brusc. tommy boy consideră că dacă urmează aceiași pași și face aceleași lucruri, rezultatele vor fi altele, ceea ce medical vorbind, este de manual.

  2. … s-a aprobat împrumutul de 30 mil.€ ….are balta pește și ptr ‘profesionistii’ … lu’ pește prăjit!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!