Știrile zilei

Tânăr arestat după ce și-a bătut nevasta și i-a furat telefonul

Arestat preventiv pentru nerespectarea ordinului de protecție, violență în familie, violare de domiciliu şi furt

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Gălbinași, a ajuns în arestul IPJ Buzău după ce a încălcat ordinul de protecție care îi interzicea să se apropie de soția lui. A intrat în locuință, a bătut-o și i-a furat telefonul mobil, făcându-se nevăzut.

Pe 2 martie, în urma materialului probator administrat, poliţiştii Secției de poliție rurală Costești au reţinut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Gălbinași, pentru încălcarea ordinului de protecţie, violenţă în familie, violare de domiciliu și furt.

Ordinul de protecţie a fost emis de Judecătoria Buzău, la data de 4 septembrie 2023, documentul interzicându-i să se apropie de soţia sa și de locuința acesteia la o distanță mai mică de 100 de metri. Totodată, bărbatului îi era interzis orice contact telefonic, prin corespondenţă sau în orice mod cu aceasta.

  • „Cadou” de Mărțișor.

În urma cercetărilor a reieșit că că soțul persoanei vătămate ar fi pătruns fără drept în imobilul în care locuieşte soţia sa, ar fi agresat-o și i-ar fi sustras telefonul mobil.

Fapta a fost sesizată de către tânără prin apel la S.N.U.A.U.112, în noaptea de 1/2 martie a.c., în jurul orei 01.00.

Având în vedere că agresorul a părăsit locaţia, poliţiştii au demarat activităţile specifice în vederea depistării, acesta fiind găsit în scurt timp, la locuinţa unei rude.

Pe bază de ordonanță, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore. Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bănuitului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button