Știrile zilei

Tânăra din Buzău, în scaun cu rotile, care a impresionat mii de oameni

Valentina este și soție, și soră de militar.

De patru ani se deplasează cu un scaun cu rotile, însă acest lucru nu o împiedică să ducă o viață normală și să trăiască din plin bucuriile vieții. De fapt, zielele trecute, Valentina tocmai a impresionat mii de români prin prezența sa la un eveniment din București, unde fratele ei a depus jurământul militar.

Necazurile pentru familia Țopea au început în toamna lui 2019, odată cu un cumplit accident rutier. În seara zilei de 3 noiembrie, membrii familiei mai aveau puțin până să ajungă acasă în momentul în care o șoferiță le-a virat brusc în față.

Impactul s-a soldat cu cinci victime, dintre care una – șoferița vinovată – a decedat două zile mai târziu. Valentina a fost rănită însă foarte grav: fractură de coloană vertebrală nivel L4, fractură a unei vertebre lombare, nivel L1; -tulburări respiratorii postprocedurale, contuzie a toracelui, contuzie a peretelui abdominal, fracturi multiple de coaste, leziune a intestinului subtire, hemotorax traumatic.

Impresionați de gestul Valentinei, care a venit să își vadă fratele depunând jurământul, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au vorbit despre ea pe pagina de Facebook a instituției, într-un articol intitulat „Soție de militar, soră de militar”. Postarea a adunat numeroase aprecieri, comentarii și redistribuiri.

 „Sunt soție de militar, de astăzi sunt și soră de militar. Am emoții mari, dar sunt foarte mândră de amândoi.” –

Valentina Țopea Tindem să credem că jurământul este despre militarii din formație care rostesc cu tărie „JUR!”, însă acest eveniment este și despre familiile și prietenii militarilor care le sunt alături în această zi, deoarece emoțiile sunt de ambele părți.

Soldatul Barbu Claudiu a depus jurământul militar pe 1 martie în București, iar din formație se uita cu drag la părinții lui, cumnatul, dar mai ales la sora lui, care au venit să îl susțină și să îl felicite. Valentina Țopea, sora mai mare cu 10 ani a proaspătului soldat, se uita necontenit după fratele ei, ținând în mână telefonul mobil să nu rateze vreun moment.

În urma unui accident rutier petrecut în 2019, Valentina a rămas paralizată de la brâu în jos, fractură de coloană. Mobilitatea ei înseamnă scaun cu rotile, însă acest fapt nu a împiedicat-o să vină de la Buzău cu soțul pentru a fi alături de fratele ei mai mic. „Când am aflat vestea că va intra în armată m-am bucurat pentru el, deoarece știam că va avea un serviciu stabil. L-am sprijinit în această perioadă de început, am ținut legătura tot timpul, de fapt cu mine vorbește mai mult și cu cumnatul lui. Mobilitatea mea ține de acest scaun cu rotile, dar nu aveam cum să lipsesc astăzi, așadar am venit de la Buzău să-mi văd frățiorul. Pentru mine este al doilea jurământ militar la care particip, deoarece și soțul meu este militar.”

Paul Țopea, caporal la Batalionul 47 Comunicații și Informatică „General Nicolae Petrescu”, ne spune că i-a povestit cumnatului său despre viața militară, iar prin propriul exemplu l-a influențat pe Claudiu să se înroleze în armată. „Mai am doi cumnați pe care i-am sfătuit să aleagă cariera militară și au intrat în armată. Am influențat toată familia, să zic așa.”, ne spune Paul cu bucurie.”

FOTO: MApN

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. de ce nu ne spuneți despre chinurile pe care trebuie să le îndure o astfel de persoană ?care este nevoită să se deplaseze cu căruciorul cu rotile prin ghena asta de oraș, Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button