Știrile zilei

Toate școlile din județul Brăila vor fi închise luni, din cauza vremii

Potrivit unui material publicat de Edupedu.ro, toate instituțiile de învățământ preuniversitar din județul Brăila vor fi închise mâine, 27 noiembrie, din cauza vremii nefavorabile. Reamintim că ANM a emis atenționare cod roșu de vreme severă pentru județele Brăila, Tulcea, Galați și Constanța, însă nu se știe dacă mâine vor rămâne închise și  școlile din ultimele trei județe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, citat de Edupedu, măsura suspendării cursurile pentru ziua de luni a fost luată din cauza atenționărilor meteorologilor:

Având în vedere că ANM a emis cod portocaliu până la ora 20 ninsori viscol, avem deja cod roșu până azi la ora 16, toate drumurile sunt inchise și este posibil să fie prelungite aceste avertizări meteorologice în condiții de iarnă, nu se stie in ce masura se va putea ajunge la școală mâine dimineață. Așa că s-a luat hotărârea ca toate școlile din județul Brăila, toate instituțiile de învățământ să aibă activitatea fizică suspendată luni, 27 noiembrie 2023.”, a declarat pentru Edupedu.ro colonelul Stoian Stefan, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.

În județul Buzău, situația nu pare să impună suspendarea cursurilor. Drumurile se redeschid unul câte unul, iar singura restricție este menținută de DN 22B, Râmnicu Sărat – Brăila.

Până astăzi, la ora 20:00, este în vigoare un Cod portocaliu de viscol în estul şi nord-estul Munteniei, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button