Aproape trei sute de oameni – preoți și credincioși – au participat, sâmbătă, la „Marșul pentru viață”, eveniment ajuns deja la cea de-a treia ediție.
Procesiunea a avut ca punct de plecare Catedrala Municipală „Sfântul Sava”. Aici, credincioșii s-au putut închina la icoana Maicii Domnului, primită în dar de la monahii greci de la Mănăstirea Vatoped (Athos). Alaiul a pornit din fața bisericii în jurul orei 14:30, a trecut prin fața Catedralei Arhiepiscopale, prin Piața Daciei, după care s-a oprit în fața maternității.
Peste 200 de oameni s-au alăturat mișcării inițiate de preoții buzoieni, purtând pancarte cu diferite mesaje împotriva abuzurilor și a uciderii pruncilor: „Adevărații doctori nu ucid copii!”, „Mamă, te iubesc! Nu mă avorta!”, sau „România fără copii = România fără viitor” sunt doar câteva dintre lozincile celor au ieșit astăzi în stradă pentru dreptul la viață al pruncilor nenăscuți.
Conform unei statistici, în ultimii 50 de ani, în țara noastră s-au făcut peste 20 de milioane de avorturi, adică mai mult decât populația României în prezent.