Din Buzău

24 de ore nebune pe drumurile din județ

Ultimele 24 de ore au însemnat pentru polițiștii buzoieni o permanentă luptă cu șoferii care încalcă regulile de circulație. Nu mai puțin de 328 de sancţiuni au aplicat poliţiştii pentru neregulile constatate în trafic în zapada-politist-01ultimele 24 de ore.

Fie că au depășit limita de viteză impusă, fie că au băut un păhărel înainte de a se urca la volan sau nu au purtat centura de siguranță, toți șoferii au primit de la polițiștii buzoieni amenzi sau avertismente care să-i facă să înțeleagă necesitatea respectării regulilor de circulație.

În cadrul activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au constatat 328 de contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 37.135 de lei.

De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării trei permise de conducere, dintre care două pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a limitelor de viteză maxime admise şi unul pentru depăşire neregulamentară.

În aceeaşi zi, un echipaj de poliţie care a acţionat pe raza localităţii Pătârlagele a depistat un localnic în vârstă de 22 de ani, care conducea un autoturism neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.

Pe numele tânărului respectiv a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 334 şi 335 din Codul Penal.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button