Ion Barbu părăsește Consiliul Local, după ce Partidul Democrat Liberal i-a retras sprijinul politic, ca urmare a lipsei de implicare a acestuia în campania electorală pentru europarlamentarele din 25 mai 2014.
În locul său, PDL a avansat consilierilor locali propunerea de numire a tânărului Nicolae Micu, următorul pe lista partidului la alegerile din 2012.
În ședința CLM de joi, 31 iulie, aleșii municipiului vor valida mandatul de consilier local al democrat-liberalului, care ia astfel locul celui mai vocal pedelist din Primărie.
Nicolae Micu este absolvent al Universității Româno-Americane și deține funcția de prim-vicepreședinte al Organizației de Tineret a PDL Buzău.