Buzoian de 18 ani, prins drogat pe platou
Un tânăr aflat sub influența substanțelor psihoactive a fost depistat de jandarmi chiar în centrul orașului. Oamenii legii i-au confiscat cele cinci pliculețe cu substanțe interzise pe care le avea asupra sa.
Buzoianul de 18 ani a intrat în vizorul jandarmilor din cauza comportamentului suspect. Oamenii legii au observat că tânărul abia se mai putea ține pe picioare și au decis să îl legimiteze.
În urma controlului corporal, jandarmii au găsit asupra buzoianului câteva pachețele care conțineau, cel mai probabil, substanțe psihoactive.
Un buzoian de 18 ani a fost depistat de patrula de jandarmi pe Platoul Dacia din municipiul Buzău având un comportament suspect, deviant, iar în urma verificărilor asupra sa au fost găsite cinci pachețele din staniol în care se afla materie vegetală mărunțită, cu miros înțepător, existând suspiciunea rezonabilă că sunt substanțe cu efect psihotrop.
Buzoianului i-au fost întocmite actele de depistare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,(…) deținerea de droguri de risc pentru consum propriu” faptă prevăzută și sancționată de Legea 143/26.07.2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.”, se menționează într-un comunicat de presă remis de IJJ Buzău.
Pliculețele au fost ridicate în vederea confiscării și împreună cu actele întocmite au fost înaintate organelor de urmărire penală competente in materie.