Pentru că e toamnă, „bătrânele doamne” se scutură de praf și ies de sub prelate pentru ultima dată-n an, ca o ultimă sforțare înainte de iarna ce va să vină.
Sâmbătă, 11 octombrie, platoul din Piața Daciei va găzdui expoziția de mașini de epocă organizată de filiala buzoiană a Retromobil Club România. Retro Parada Toamnei 2014 va aduce în fața buzoienilor zeci de mașini de epocă proaspăt scoase din garajele care le-au ținut departe de ochii curioșilor.
După expoziție, câțiva proprietari de mașini vor tura motoarele bijuteriilor pe patru roți și vor pleca la Conacul dintre Viide la Urlați, unde vor sta la deja tradiționala șuetă a automobiliștilor.
Retro Parada Toamnei se desfășoară simultan în 23 de orașe ale țării, cu participarea a peste 450 de autoturisme vechi. Ea este organizată, în fiecare an, de către Retromobil Club România, organizație aflată sub Înaltul Patronaj al Majestatii Sale, Regele Mihai I al Romaniei.