Din dispoziția primarului Constantin Boșcodeală, consilierii municipali sunt chemați luni, 24 noiembrie, începând cu ora 13:00, în ședința ordinară a lunii. Aleșii locali vor dezbate cele douăsprezece proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței din ultima lună a toamnei.
Iată mai jos lista proiectelor de hotărâre supuse dezbaterii consilierilor locali reuniți luni, la dispoziția primarului Constantin Boșcodeală:
1.- proiectul de hotărâre privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi a amenzilor aplicabile în anul fiscal 2015 în municipiul Buzău;
2.- proiectul de hotărâre privind validarea unor dispoziţii emise de primarul municipiului referitoare la majorarea bugetului local al municipiului Buzău pe anul 2014;
3.- proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Buzău pe anul 2014;
4.- proiectul de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Orăşelului Copiilor – ediţia 2014/2015;
5.- proiectul de hotărâre privind subvenţionarea din bugetul local al municipiului Buzău pe anul 2015 a Fundaţiei pentru copii „Sf. Sava de la Buzău”;
6.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea studiului de fezabilita-te, a indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării locale pentru proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă în judeţul Buzău”;
7.- proiectul de hotărâre privind aprobarea Actului Constitutiv si a Statutului Asociaţiei CLLD Buzău, judeţul Buzău;
8.- proiectul de hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului a unor terenuri indivize şi aferente spaţiilor comerciale situate în municipiul Buzău, strada Cuza Vodă, la parterul blocurilor A5 şi A6;
9.- proiectul de hotarâre pentru aprobarea vânzării prin licitaţie publică cu strigare a locuinţei proprietatea statului român, aflată în administrarea municipiului, situată în municipiul Buzău, strada Cuza Vodă nr. 25;
10.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitaţie publică cu strigare a terenului proprietate privată a municipiului, situat în municipiul Buzău, strada Unirii nr. 2 C;
11.- proiectul de hotărâre privind modul de soluţionare a unei cereri pentru eliberarea unui certificat de urbanism;