Accident cu victimă pe b-dul Bălcescu din municipiu. O adolescentă în vârstă de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost acroșată, pe trecerea de pietoni, de un șofer grăbit.
Accidentul s-a petrecut pe 9 decembrie, în jurul orei 17.30, în zona intersecţiei străzii Ostrovului cu bulevardul N. Bălcescu din municipiul Buzău. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, a rezultat că un autoturism condus de un buzoian în vârstă de 33 de ani a acroşat o adolescentă în vârstă de 15 ani, care se angajase în traversare pe trecerea pentru pietoni.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, însă nu a rămas internată. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările.