Polițiștii de la Biroul Arme și Explozibili sunt hotărâți să combată orice eveniment negativ care ar putea decurge din nerespectarea legii privind operațiunile cu articole pirotehnice. Recent, oamenii legii au confiscat peste 8000 de artificii și petarde și continuă controalele la comercianții autorizați, dar și la cei care nu au dreptul de a pune pe piață astfel de produse.
În vederea prevenirii şi combaterii evenimentelor negative generate de încălcarea normelor legislative ce reglementează regimul materiilor explozive şi desfăşurarea operaţiunilor cu articole pirotehnice, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a pus în aplicare, la data de 20 noiembrie, Planul de măsuri „Foc de artificii 2014 – 2015”.
Pe raza judeţului Buzău există 15 persoane juridice autorizate pentru comercializarea de articole pirotehnice şi 8 societăţi comerciale care au ca obiect principal de activitate efectuarea de jocuri de artificii. Până în prezent, şapte agenţi economici dintre societăţile comerciale care comercializează articole pirotehnice, au solicitat prelungirea autorizaţiei de funcţionare.
Au fost efectuate controale la persoane juridice autorizate, dar şi acţiuni pentru identificarea celor care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, ocazie cu care au fost constatate 3 infracţiuni prevăzute şi sancţionate de art. 37 lit. „a” din Legea nr. 126/1995 rep. şi a fost confiscată cantitatea de 8.078 de articole pirotehnice.