Din Buzău

Buzoian de 45 de ani, DECEDAT în condiții suspecte în Penitenciarul Focșani

Gabriel Tănăsoiu avea 45 de ani și fusese condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare la „Mândrești”.
Polițiștii din Vrancea au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, după ce unui deţinut de la Penitenciarul Focşani, un buzoian în vârstăPenitenciarul-Focsani-3-M de 45 de ani, i s-a făcut rău şi a fost dus la cabinetul medical al unităţii, însă echipajul de la ambulanţă chemat nu a putut decât să constate decesul.
În urma primelor verificări făcute, s-a stabilit că bărbatul era încarcerat din anul 2014, iar în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 01.20, i s-a făcut rău în secţia unde se afla, el fiind dus la cabinetul medical pentru a i se acorda îngrijiri. Angajaţii au anunţat ambulanţa, care nu a mai putut interveni în niciun fel, astfel că a fost constatat decesul.
La examinarea exterioară a cadavrului, nu au fost identificate urme de violenţă, dar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului în care a avut loc decesul bărbatului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button