O buzoiancă de 32 de ani a trăit luni momente de groază, după ce a fost tâlhărită chiar în scara blocului. * Femeia a intrat în bloc fără să se gândească vreo clipă că cineva ar putea să o atace. * Agresorul i-a furat geanta, după care s-a văzut nevăzut. * Polițiștii și-au făcut datoria impecabil și l-au prins pe făptaș imediat după sesizarea faptei. *
”La data de 16 noiembrie a.c, Poliția Municipiului Buzău a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, de către o buzoiancă în vârstă de 32 de ani care a precizat că o persoană necunoscută i-a smuls geanta în timp ce intra în scara blocului.
Imediat de la sesizarea faptei, polițiștii au prins principalul bănuit, un tânăr în vârstă de 29 de ani din localitatea Padina. Din cercetările efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, s-a stabilit faptul că bănuitul, i-a smuls persoanei vătămate geanta în care avea documente și suma de 200 lei”, susțin polițiștii.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, iar față de tânărul de 29 ani fost luată măsura reţinerii, urmând ca miercuri să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunere de arestare preventivă.”, se arată în comunicatul IPJ Buzău.
Mutra mizerabilului nu o aveti? sa ne ferim si noi de el